Bucureşti… oraş de suflet, oraş-iubit, oraş-acasã, cel mai frumos, plin de contraste, viu, acaparator, încântãtor, plin, întreg. Pe acest oraş am decis sã-l numesc acasã în pofida îndrãgostirii de Madrid, cu senzaţie de înşelat, la el nu vreau sã renunţ, aici trãiesc, iubesc, râd, plâng, sunt frumoasã ori urâtã, mã izolez în locuri atinse de singurãtate şi pustiu (da, existã în oraşul meu natal, iar bucureştenii, şi poate cã mulţi dintre cei adoptaţi de Bucureşti, cunosc astfel de locuri-cheie pentru sufletele lor), mã înconjor de mulţimi pe care le construiesc în propriul univers bucureştean, universul vieţii mele.

Introducerile lungi sunt preferatele mele, atunci îmi dau seama câtã poftã de scris îmi fac anumite etape. De data aceasta mă refer la o etapă scurtã şi intensă, un week-end de decembrie cu Baha Party şi teatru neconvenţional.

                Gojira şi Loredana Groza: super-must-see-listen

O auzisem pe Loredana Groza, în timpul unui live Vocea României, cum o invita pe una dintre concurente sã cânte alãturi de ea într-o sâmbãta, la Turbohalle. Alãturi de Gojira şi alţii. Gojira şi Loredana? Super-must-see, mi-am zis – l-am ascultat pe Gicu aka Gojira mixând la diferite petreceri, i-am observat evoluţia muzicalã în timp şi a început sã îmi placã din ce în ce mai mult stilul sãu… prea tare! Am cumpãrat imediat bilete la Baha Party Jam’affair. Nu mai ştiu exact cât au costat, nici nu mai contezã, principiul “all you can drink” s-a aplicat senzaţional, am plecat de acasã fãrã bani la mine, doar cu biletele printate şi un zâmbet mare, conturat de un Chanel Gipsy Scarlet (nu m-am putut abţine sã nu condimentez review-ul cu un mic Chaneluţ).

Amendă şi bătaie, styling de nota 20

Gojira a fãcut show într-un tricou “Amendã şi Bãtaie” şi a întâmpinat-o aşa cum se cuvine pe diva absolutã, care a intrat pe scenã într-un costum ce m-a fãcut sã exclam de nenumãrate ori cât de bine aratã, cât de bine a fost aleasã fiecare piesã vestimentarã, cât de la superlativ e totul legat de blonda-gemeni. Coafura – nota 20, machiajul, de asemenea. Piele frumoasã, corp lucrat atent şi, mai presus de toate, atitudine. O femeie conştientã de calitãţile sale. Falsa modestie nu este sãnãtoasã ori necesarã, de ce sã ştirbim voit atitudinea?

Am dansat, am sãrit, am fãcut hore, am cântat şi am aclamat-o pe blonda supremã care a cântat într-un mare fel alãturi de rapperul Chimie şi (pe alocuri) de gagica de la Vocea României, despre care vã spuneam mai sus.

 
Am plecat de la Turbohalle pe la 4:30 dimineaţa, am ajuns acasã şi am pus “Şaraiman”, apoi am adormit (probabil tot cu zâmbetul pe buze). A fost prima petrecere Baha la care am participat şi în mod sigur nu ultima. Abia o aştept pe urmãtoarea! Nota 10 pentru organizare, muzica la cele douã scene s-a auzit incredibil, oameni mişto ai universului, bãuturã de calitate, fãrã sã te calci în picioare sau sã gãseşti vreun inconvenient, pânã la cele mai mici detalii – aerisit, toalete suficiente, cald, o petrecere organizatã perfect.

Atelierul lui Moş Crăciun, la Artmark

Duminicã am fost la târgul organizat la Artmark, am cumpãrat un cadou frumos şi norocos pentru Şoricica – un colier fin, la baza gâtului, cu pandantiv-trifoi, napolitane cu dulce de leche (un desert argentinian al cãrui gust îmi aminteşte de perioada petrecutã în Madrid, unde am împãrţit apartamentul cu Leonardo din Buenos Aires, cel care ne-a învãţat cum sã ne îngrãşãm şi cum sã bem mate, ceaiul lor energizant) şi un tricou Bold pentru mine. Quality time alãturi de Ramona.

Teatru neconvenţional, mişcări de pisică pe muzică electro

Seara am fost la Sala Nouã a Teatrului de Comedie, cea de la Unirii, Str. Sf. Vineri 11, şi nu cea din Centrul Vechi (confuzie din cauza cãreia m-am întristat un pic, crezând ca vom rata spectacolul), pentru a vedea teatru neconvenţional, Invisible Twin (25 lei biletul/ persoana). De cum a început, m-am simţit teleportatã în Berlin, oraş pe care nu am apucat încã sã îl vãd, dar senzaţia m-a dus direct în metropola germanã. “Invisible Twin” – un experiment de dans și muzică electronică semnat de Sandra Mavhima, o coregrafã de origine românã cu trup de pisicã şi mişcãri care m-au fãcut sã ma simt ca şi când n-aş fi fãcut sport în viaţa mea. Muzicã electronicã nemţeascã (long live Shazam!) de cea mai bunã calitate, sunet asemenea, spectacol de lumini, un one-woman show care m-a trecut prin mai multe stari sufleteşti. Îl recomand cu cãldurã în beat-uri electro de inimã latinã.

Un week-end senzaţional, companie minunatã şi, semneazã cu drag,

O pãpuşã îndrãgostitã de Bucureşti