Esti aici: Home // Beauty gadgets, Event review, Location review, Papusi Talentate, Sali de fitness // Frumuseţea unei zile la finalul unei luni de vară

Frumuseţea unei zile la finalul unei luni de vară

Totul are legătură cu frumuseţea. Dacă sunteţi printre cei care au mai călcat pragul Păpuşii Ruseşti, probabil că v-aţi dat seama că indiferent că vorbim despre fashion (Anca Dinculescu), despre ochelari de vedere (Elena Pâslaru), despre beauty (subsemnata) sau despre lucruri şi locuri noi denumite generic şi introduse în capitolul lifestyle, totul este frumos. Aşa ne dorim să fie şi aşa trebuie să fie Păpuşa, pentru că acest proiect este gândit pentru a înfrumuseţa. Internetul, suflete, lumea. Sunt uşor boemă la o oră târzie într-o seară a unei zile atât de frumoase. M-am întors la biroul cu brad în curte special pentru a scrie. Acum e momentul de inspiraţie, acum l-am prins. Se întâmplă rar, din păcate, să reuşesc să şi creez oportunitatea, să mă aşez exact atunci, fără să-mi pese de alte programe şi distracţii care mă scot din atmosfera propice.

Tot din lunga introducere

Am făcut o pauză de două minute, cineva a venit să-mi lase un rând de chei. Şi covrigei proaspeţi şi fursecuri cu stafide. Deşi e noapte şi nu cerusem nimic. O zi frumoasă e frumoasă până la capăt. Înainte să ajung din nou la biroul pe care am început, încet-încet, să-l simt ca pe un fel foarte apropiat de “acasă”, am ascultat o melodie. Perfectă pentru a fi pusă pe repeat şi pentru a-mi alerga printre rânduri şi călăuzi paşii către o introducere lungă. Şi Păpuşa devine un fel de “acasă”, îmi e pe zi ce trece mai familiară, pare mai primitoare, mai iubitoare, mai deschisă. Fără să ştiu ceva despre statistici şi fără să aştept cu sufletul la gură vreun comentariu la un “post”. Acelea sunt cireşele de pe tortul în coacere. Aş fi fost tentată să folosesc “articol” în loc de “post” însă… acesta nu este un articol. Este un post de suflet, de la un jurnalist oarecum blogger. Fără blog nu aş fi putut consemna o introducere atât de lungă, probabil că nu aş fi putut condimenta scriitura cu peisaje şi sentimente, aş fi fost obiectivă. Acum sunt eu. Într-o zi frumoasă, încheiată cu o îmbrăţişare emoţionantă. Pentru că sunt mândră să am prieteni frumoşi şi talentaţi, muncitori şi săritori, sunt fericita posesoare a unei vieţi cu rele şi cu mult mai multe bune, cu suişuri anevoioase şi coborâri bruşte şi dureroase, dar mereu cu un colac de salvare care mă aşteaptă la fiecare cădere, de oriunde, indiferent de cât de sus: prietenii.

Astăzi a fost o zi specială pentru că am înţeles mai multe lucruri, am experimentat stări contradictorii şi am ajuns acolo unde trebuia, unde ne dorim cu toţii să ajungem: mai aproape de fericire, simţindu-i gustul creator de dependenţă şi amintindu-mi că după orice moment de pierzanie trebuie să te prezinţi, să zâmbeşti şi să te motivezi. Pentru că se poate şi pentru că, dacă ajungi “să vezi maşina” pe care ţi-o doreşti, ea va veni la tine. La fel şi cu fericirea. Să ne gândim mai mult la ea şi, inevitabil, vine.

 

Către perfecţiunea unei zile

Astăzi m-am trezit devreme şi am decis să mă concentrez. Drept urmare, lucrurile au mers exact aşa cum trebuia şi am reuşit să le fac pe toate. Seara am fost la centrul-concept B.Energy. Nu pentru o porţie de energie din fitness, de data aceasta, ci pentru a participa la evenimentul denumit “Calea spre perfecţiune, la feminin”, susţinut în parteneriat cu doctor Ovidiu Grecu, medic primar chirurgie plastică. Deşi produsele de îngrijire sunt subiectul preferat atunci când vorbim despre domeniul denumit, general, beauty, ascultându-l pe Ovidiu Grecu mi-am dat seama că pot fi ceva mai maleabilă şi mai puţin reticentă când vine vorba despre chirurgia estetică. L-am auzit vorbind, mi-a inspirat încredere. Poate şi pentru că în spatele cuvintelor convingătoare şi ale imaginilor înfăţişând operaţii realizate impecabil ştiam că se află 15 ani de experienţă în domeniul chirurgiei plastice. Am plecat de la B.Energy fără să fi făcut sport, dar simţindu-mă ca după o oră dătătoare de endorfine, care să mă ducă nu neapărat către calea spre perfecţiune fizică (aşa cum ne îmbia denumirea evenimentului), ci către un alt tip de perfecţiune, acela care vine din fericire.

 

Philips, artă şi Laboratorul de Arhitectură

Am plecat în grabă de la B.Energy, trebuia cu orice preţ să ajung în Herăstrău, la The Gang. Ah, abia aştept fotografiile cu care să ilustrez aceste rânduri. Trebuia să ajung acolo din mai multe motive: pentru că a fost vorba despre un eveniment Philips, brand faţă de care am un respect deosebit nu doar datorită produselor care m-au convins, de-a lungul vieţii, de calitatea incontestabilă, ci şi datorită oamenilor din echipa Philips România, pe care i-am cunoscut şi care ştiu să formeze o echipă în adevăratul sens al cuvântului. Ce lucru mare! Philips a ales The Gang de vară “to experience innovation through art”. Adică a decis să creeze primul centru de artă şi tehnologie, unde tinerii artişti expun şi vor putea expune întreaga vară, unde vor fi organizate evenimente dedicate artei şi artiştilor talentaţi din diferite domenii. Iar spaţiul – şi cel mai important motiv pentru care trebuia neapărat să ajung acolo – a fost amenajat de prietenii şi colegii din biroul cu brad în curte pe care-l împărţim, arhitecţii Laboratorului de Arhitectură.

Cum să încep? Stând cu ei în birou, nu-mi sunt străine proiectele pe care le execută. Ştiu mereu ce au în desfăşurare, ştiu că sunt talentaţi, sunt norocoasă pentru că mi-au decorat apartamentul newyorkez de la piciorul podului, am locuit în vizită alături de ei timp de nouă luni într-unul dintre apartamentele pe care le-au decorat cu suflet, însă niciodată nu am văzut o lucrare a lor expusă publicului. Şi când am ajuns în noul “Arts & Design Center”, mi-am dat seama că a meritat aşteptarea. Cum am intrat am simţit nevoia acută de a-i lăuda tuturor, de a-i îmbrăţişa, de a-i cocoloşi. Am păstrat aparenţele însă da, m-am lăudat cu ei şi o fac în continuare. Pentru că sunt talentaţi, muncitori, ies lucruri superbe din minţile şi mâinile lor, merită tot respectul şi mai mult. Spaţiul de la The Gang este incredibil de tare încărcat cu energie pozitivă. Acolo unde echipele tari se întâlnesc şi îşi pun mintea la contribuţie pentru a crea, iese ceva nu doar frumos, ci şi inspirator. Aţi ajuns până la acest rând? Eu am dat scroll şi am realizat că am scris mult. Pentru că sunt un fel de bloggeriţă în seara aceasta şi îmi permit. Iar vouă vă mulţumesc pentru că aveţi răbdare cu rândurile mele. Este aproape 00:00. Melodia unuia dintre membrii Laboratorului de Arhitectură se repetă iar şi iar, călăuzindu-mi literele către finalul unei scrieri de suflet. Este o zi superbă.

O păpuşă care le mulţumeşte zilnic, cel puţin în suflet, oamenilor care sunt în jurul ei şi ajută celelalte păpuşi din interior să formeze un suflet plin.

Tags: , , , , , , , , , , , , , ,

Adauga comentariul tau

Copyright © 2009 papusa ruseasca. All rights reserved.
Based on Theme Junkie. Design napalm. Powered by WordPress.