Pe 28 august, ziua în care am împlinit 29 de ani, am primit cel mai frumos cadou: bilete la concerul lui Roger Waters. Amintiri cu casete pe care se derulau cântecele Pink Floyd în apartamentul de două camere din Crângaşi în care locuiam cu părinţii mei, fotografii cu tata hipiot, ascultam acum “Mother” live. The Wall mi-a adus lacrimi, s-a impregnat ca o amintire-săgeată în sufletul meu, am simţit cum o petrecere grandioasă se desfăşura în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, chiar de ziua mea. Artificii, sunet până în adâncul inimii, lumină şi feeling. Mii de păpuşi au fost prezente, probabil că multe dintre ele au scris, eu am fost alături de o păpuşă care nu cunoaşte Bucureştiul şi care s-a aflat aici doar pentru câteva zile. Şi ce zile, de fapt, ce seara minunată a avut norocul să includă în programul său de viaţă. Am rugat-o să scrie câteva rânduri şi le-am simţit – veneau tot de acolo de unde a rămas concertul – din suflet. Roxana Gheorghe se alătură păpuşilor şi consemnează:

Nu era frig dar aveam pielea gaină…

Cum au încăput într-o piaţă a Bucureştiului tot atâţia oameni câţi populează oraşul în care am fost nascută şi crescută? Distanţa până la stomatolog, pe care o străbăteam neapărat cu maşina pentru că deh, era up hill, pare acum mai scurtă decât înconjurul Pieţei Constituţiei, drum ocolitor pentru a evita o oră de aşteptare la poarta de intrare pe gazonul B, din stânga. Şi nu vorbesc aici despre un gazon cu vedere la natură, ci despre gazonul cu vedere la zid. Cu vedere la The Wall!

Spre deosebire de “cel mai tare concert” organizat de zilele oraşului natal – pe vremea aceea era încă în vogă 3SudEst – aici nu mai aveam nicio şansă să dau nas în nas cu vecina de la 1 sau cu profu’ de sport din liceu. Dar lăsând locaţia deoparte, spectacolul în sine a fost profund, delicios, impunător! Indiferent dacă fredonam sau nu versurile, în mintea mea se învârteau mii de sunete şi proiecţii suprarealiste, fiindu-mi greu to hold on to one specific moment in time. Câteodată aveam impresia că sunt în spatele unui ecran cu sunet HD când, de fapt, Roger Waters era in spatele zidului care a dat viaţă la mii de poveşti.

Un amalgam de culori, imagini şi forme, ca un creator care ar avea tot atâtea încercări  să se exprime câte bilete au fost vândute. Şi fiecare exprimare a avut a special touch. Unii au fost în lumina reflectoarelor, alţii au fost martori la o ficţiune pe viu, unii au retrăit istoria, alţii au închis ochii şi au simţit vibraţia muzicii, eu am urmărit tăcută, impresionată, cu un fior de grandoare care-mi străbătea şira spinării.

O Roxana-păpuşă dintr-un oraş mic, dar cu viziune mare