Am avut, de-a lungul celor 10 ani de când activez în presa scrisă glossy, mai mulţi şefi pe care i-am observat, în primă fază, din postura angajatului. Şefi de la care am învăţat multe despre cum să conduci o redacţie, despre cum să editezi texte, să alegi fotografiile în concordanţă cu publicul-ţintă al revistei, să gândeşti un layout (punerea în pagină a tuturor elementelor care alcătuiesc un material sau o rubrică), am învăţat de la ei cum să faci faţă unei situaţii de criză, cum repari nişte greşeli majore, care au apărut deja în print şi care ar putea periclita relaţia cu anumiţi clienţi importanţi, am observat, fără a fi, însă, obiectivă. Am înţeles diferenţa între un produs românesc – exemple: The One, Ce se întâmplă, doctore?, regretata revistă Look! etc. şi o revistă cu licenţă – exemple: Marie Claire, JOY, Beau Monde, ELLE, Harper’s Bazaar, Glamour etc., ce trebuie să respecte linii precise, aranjări în pagină standard, notări ale unor rubrici, fonturi, stiluri de scriitură şi altele. Multe altele.

Ele taie texte, eu tai texte. Editarea doare la început.

Spuneam că am observat, în primă fază, din postura angajatului. Timpul a trecut şi am vrut să continui să scriu beauty, chiar fără a fi angajat permanent al unei reviste. Şi am pornit Păpuşa Rusească, gândind din prima clipă proiectul ca fiind unul al “păpuşilor” şi nu al unei singure matrioşti, fără să merg mai în amănunt şi să realizez că mă voi lovi de multe ori cu munca de redactor-şef, pe care o criticam pozitiv sau negativ.

Când am deschis primele texte de la Anca Dinculescu, m-am simţit copleşită – un talent incredibil (pe Anca o puteţi citi cel mai des pe molecule-f.com), texte “wow” pe care eu şi numai eu, de data aceasta, trebuia să dau acordul, pe care să le editez. Şi când spun “a edita” mă refer, pe lângă refrazări, intertitluri şi altele asemenea, la tăierea de text. Îmi amintesc cât sufeream când mi se tăiau textele sau, la fel de rău, când trebuia să le tai singură, pentru ca rândurile să intre în spaţiul alocat. Îmi mai amintesc de articole întregi care ieşeau din revistă din cauza (sau, mai bine spus, datorită) paginilor de publicitate care intrau pe ultima sută de deadline. Să tai este cel mai greu. Tai nu doar nişte rânduri, tai bucăţele de suflet care au fost puse în cuvinte scrise.

M-am lovit de deadline, mi-am amintit de emoţiile confirmării că un text este bun sau, din contră. M-am trezit spunându-le păpuşilor să insiste în momentele în care nu primeau un răspuns care încetinea finalizarea unui material, exact aşa cum îmi spunea Simona Georgescu (redactor-şef JOY) când materialele mele de beauty rămâneau în urmă. Şi eu mă întristam. Şi astfel, am înţeles şi mai bine munca de jurnalist. Dar cel mai tare şi cel mai tare mă bucur dându-mi seama că, odată cu fiecare text pe care-l scriu sau editez, cu fiecare material pe care-l aranjez cu greu în paginile online-ului, învăţ. Şi înţeleg mai bine fiecare acţiune a fostelor mele şefe.

Greşeli

Ideea de a scrie acest text mi-a venit după ce am realizat greşelile pe care le-am făcut în ultima vreme pe Păpuşă. Nu, nu mă consider un redactor-şef, dar munca pentru Păpuşă este adesea destul de asemănătoare cu a unuia. Mă străduiesc ca fiecare material să arate bine, în timp ce încerc să păstrez prima pagină a Păpuşii unitară, cu fotografii suficient de variate şi în tonuri de culori complementare, încerc să aleg titluri catchy pentru publicul-ţintă pe care îl respect şi pentru care scriu păpuşile, dar, afundându-mă în detalii pe care nu le pot ignora, pierd din vedere, aşa cum s-a întâmplat acum, un tot unitar. Trei titluri a trei articole consecutive merg pe aceeaşi structură: “xxxxx şi xxxxxx”, “nu ştiu ce ŞI altceva”. Deşi vorbim despre online şi posibilitatea de a modifica oricând un titlu sau oricare alt amănunt, de data aceasta las prima pagină intactă şi mă abţin de la impulsul de a schimba. Ca o învăţătură de minte, ca un reminder. Şi, de ce nu, privesc greşeala pe “positive mode”, pentru că aceasta a dus la redactarea unui nou text.

Formarea unui jurnalist glossy

Textul de faţă cred că este, de fapt, un bun motiv pentru a le mulţumi celor care m-au ajutat să mă formez, cu criticile lor pe care le-am primit cu sufletul deschis sau cu sprâncene încruntate, dar care toate, absolut toate, mi-au fost şi îmi sunt de ajutor şi, în mod sigur, îmi vor fi o viaţă.

Mulţumesc, Ana Nicolescu, pentru că, din postura de editor coordonator, ai avut încredere în mine când aveam doar 19-20 de ani şi ai publicat primele texte în print, în revista Tonica. Mulţumesc pentru că ai fost sinceră când “băteam câmpii” şi ai ştiut cum să-mi spui acest lucru, pentru că exişti în viaţa mea, pentru că am, în continuare, ocazia să lucrez cu tine, pe alte proiecte, tot press related. Şi mulţumesc pentru că am înţeles, cu ajutorul tău, că orice este posibil.

Mulţumesc, Ilinca Franc, pentru că m-ai ajutat să preiau toată munca de beauty editor pe care o realizai impecabil, pentru că ai avut nesfârşită răbdare în a-mi arăta cum să scriu texte scurte, cum să le refrazez pentru a intra în boxurile minuscule, uneori, ale revistei JOY, pentru că ai împărtăşit cu mine, din prima clipă, secrete, baze de date, m-ai introdus în universul tău beauty fără ezitare şi m-ai ţinut aproape, dându-mi, astfel, ocazia, să învăţ mai multe, să văd de câtă răbdare e nevoie, să scriu mai bine. În momentul în care am ajuns la JOY, Ilinca era redactor-şef adjunct. Mi-e dor să citesc beauty scris de ea.

Mulţumesc, Simona Georgescu, pentru că ai fost strictă şi, uneori, dură, mulţumesc pentru că ai ştiut când să îmi arăţi că eşti bună şi pentru că ai reuşit să mă ajuţi să trec peste blocaje, pentru că mi-ai dat aripi şi pentru că ai fost primul om care m-a numit “specialist în beauty”. Pentru că mi-ai luat apărarea când a fost cazul, chiar fără ca eu să ştiu şi fără să îţi doreşti, neapărat, să aflu. Am ştiut de fiecare dată, chiar dacă nu mi-ai spus. Simona este redactor-şef JOY, revistă cu licenţă germană.

Mulţumesc, Irina Şerbescu, pentru că ai muncit mereu cu sufletul şi m-ai învăţat să fiu om. Calmul tău, echilibrul tău, răbdarea, vorbele… eşti mai mult decât deosebită, eşti minunată, eşti ceva ce simt că nu poate fi descris în cuvinte, ar merge către platitudine. Adesea mă întorc cu gândul la Irina, când sunt prea dură cu mine, când nu ştiu să reacţionez (şi mă gândesc… ea ce ar face?), când iubesc, când mă gândesc la copii, la frumuseţe, la timp. Irina, prietena mea, a fost redactor-şef Look!. Am plâns când s-a închis revista chiar dacă nu mai semnam de ceva vreme paginile sale. Sentimentul de echipă pe care l-am întâlnit la Look! este poate cel mai pregnant pe care-l voi întâlni o viaţă. Irina este genul de om care atrage numai frumos în jurul său, de la oameni şi până la locuri, care nu trebuie să ridice vreodată vocea pentru că respectul care i se cuvine face ca lucrurile să se mişte de fiecare dată în direcţia bună. Pe Irina o asculţi pentru că vorbele ei sunt aur pentru viaţa fiecăruia, Irina te ascultă de fiecare dată, simte, ştie, este un om numai suflet şi frumuseţe.

Am simţit nevoia să le mulţumesc acestor femei care mi-au ghidat viaţa profesională, pe care le port în suflet aproape la fiecare pas din carieră, care ştiu când au greşit şi care ştiu să conducă. Încheierea este cea mai grea. Am recitit în linişte acest material, cu tot aranjamentul inspiraţional,  şi îmi bate inima mai tare.

Cu drag,

O păpuşă emoţionată, recunoscătoare şi care face greşeli căutând perfecţiunea