Esti aici: Home // Beauty - produse de ingriire, Beauty gadgets, Dictionar urban de beauty, Lifestyle // Iubind uleiul în păr

Iubind uleiul în păr

Am descoperit uleiul pentru păr acum aproximativ cinci ani şi, din acel moment, a devenit un produs nelipsit din îngrijirea de bază a şuviţelor mele. Aleg variante pe bază de ulei de argan, unul dintre cele mai marketate ingrediente din ultimii ani. M-am bucurat când am aflat despre lansarea Uleiului Extraordinar de la L’Oréal Paris (31,99 lei) din mai multe motive:

  1. Şi cel mai important – că există, de acum, un produs mass-market ce beneficiază de promovarea bine meritată, un produs pe care orice femeie, indiferent de statut social sau venit, îl poate avea. Vă spuneam că folosesc uleiuri pentru păr de aproximativ cinci ani, dar, în total, sticlele consumate sunt, probabil, la prima amintire, “spre maximum” patru. Deci produsul în cauză este o investiţie, un ulei cu termen generos de valabilitate, 18 luni de la deschidere, adică aproximativ timpul real de care ai nevoie pentru a-l consuma.
  2. Că putem experimenta alte tipuri de uleiuri decât cel de argan, în fapt un mix de şase uleiuri: de lotus, de muşeţel, de floare de tiare, de margarete, de trandafiri şi de seminţe de in.
  3. Că vine în două variante – cel potrivit pentru orice tip de păr şi cel pentru şuviţe vopsite.

Aplicare pe părul uscat sau umed?

Folosesc uleiul imediat după spălarea părului, pe şuviţele proaspăt scoase din prosop, încă umede – întind în palme o cantitate mică de ulei, să zicem cât o monedă medie, apoi trec degetele printre firele avide să absoarbă substanţe nutriente. Spun “avide” pentru că, după baie, cuticula rămâne deschisă, moment perfect pentru a hrăni şuviţele în profunzimea structurii. Astfel, părul devine, pe lângă hidratat şi fin, uşor de pieptănat şi coafat.

Noul Ulei Extraordinar (ador faptul că denumirea este în română) promite protecţie şi hidratare, în timp ce redă strălucirea părului şi ajută la prevenirea uscării acestuia. În plus, redă energia părului şi îi asigură nutrienţii necesari, asigurând, bineînţeles, o hrănire intensă.

Ţin neapărat să precizez că formula încorporează filtru UV, binevenit în orice anotimp, iar uleiul nu îngreunează părul. Cel mai des aleg să aplic uleiul pe părul umed, aşa cum vă spuneam, însă din când în când îl utilizez pe părul uscat, aplicat doar pe vârfuri sau ca o atingere fină pe lungimi, pentru un plus de strălucire şi pentru netezirea firelor rebele.

Parfum, fineţe, hrănire, printr-un pas simplu, dintr-un produs magic – uleiul pentru păr.

Cu drag,

O păpuşă cu şuviţe răsfăţate, fără a avea nevoie de o vizită la coafor

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

2 Responses to " Iubind uleiul în păr "

  1. Cred ca este cel mai bun ulei de par de mass market care exista in acest moment.

  2. Olivia says:

    Ana Maria, papusico, multumim pentru feedback. Adevarul este ca era nevoie de un astfel de produs mass-market. Sincer, la prima strigare nu-mi vine niciun produs mass-market similar in minte, desi sunt sigura ca exista pe piata noastra.

Adauga comentariul tau

Copyright © 2009 papusa ruseasca. All rights reserved.
Based on Theme Junkie. Design napalm. Powered by WordPress.