Pe R. am cunoscut-o acum zece ani. Eram puştoaice, visam mare. Într-o seară cu vreme tulbure mi-a scris că vrea să semneze păpuşind. Uşor reticentă în primă fază, aşa cum sunt de fiecare dată când apare o păpuşă nouă pe care n-am avut ocazia să o citesc în alte rânduri, am rugat-o să scrie un text-test. Şi pentru că am reuşit să mă pierd relaxat în cuvintele sale pitoreşti, am lăsat textul lung, ca într-o scurtă nuvelă de blog. Un Amsterdam povestit cu un dram de tristeţe dulce, cu o bucăţică de suflet.

Sunt norocoasă. Viaţa mă răsfaţă de ceva timp cu excursii în locuri în care nici nu m-am gândit dacă mi-ar plăcea să ajung. Şi mă las dusă şi îmbătată de personalitatea fiecărui petec de pământ. La mine, călătoriile ţin loc de dragoste. Mă pierd pe străduţe necunoscute cu mai multă plăcere decât între cearsafuri. Mă îndrăgostesc de anumite colţuri de lume şi le resping indiferent pe cele care nu reuşesc să-mi trezească niciun pui de fluture. Sunt altele cu care mă tachinez promiţându-le că mă întorc, deşi niciodată nu ştiu pe unde mă va purta viaţa.

Oraşe fără poveste

Prefer destinaţiile virgine, ascunse de ochii majorităţii şi nemodelate de mâna dibace a omului. Pentru că acestea nu m-au dezamăgit niciodată. Natura pură mă îmbrăţişează părinteşte de fiecare dată când am nevoie. E toată a mea şi eu toată a ei, aşa cum nu am fost a nimănui vreodată. Oraşele mă dezamăgesc frecvent prin lipsa poveştii.

Nu mă informez despre locurile în care urmează să plec. Nu cumpăr broşuri, nu caut pe internet decât informaţii orientative despre vreme şi nu îmi întreb prietenii. Ajung unde e de ajuns şi îmi las picioarele să păşească în neştire ore în şir, adulmecând. Când obosesc, deschid cu pietate uşa unei crâşme tradiţionale (când sunt singură), sau a unui restaurant de-al lor când, în loc de eu, suntem noi.

Începutul călătoriei vine din suflet

Începutul anului l-am petrecut doar eu. Gândisem un cocktail de aventuri care să mă arunce într-o minte ocupată, să nu am timp să reflectez la ea, la Delicioasa. Iniţial plănuisem să mă arunc într-o aventură exotică şi periculoasă de-a lungul Marocului, cu un scurt moment de respiro în Insulele Canare, însă temperatura nu mi-ar fi permis filmul imaginat. Apoi am fost tentată să colind coasta de est a Africii de Sud, însă cel mai ieftin zbor era prea scump pentru mine. Apoi am fost pe punctul de a zbura înspre fabulosul Hong Kong, când clopoţelul a sunat, printre altele, Amsterdam. A fost cârligul care mi-a dus paşii pe costa Mării Nordului, facându-mi cunoştinţă cu unul dintre cele mai complexe oraşe pe care le-am vizitat.

Amsterdamul pe o barcă

Evit clasicul în toate situaţiile în care mi se permite. Am impresia că e mai multă lumină când sunt singură, decât dacă m-aş integra în majoritate, aşa că schimb 3-4 stele pe un hostel sau o cameră la localnici, fără strângere de inimă, din motive ce ţin de intensitatea experienţei. Iar airbnb.com e prietenul meu de nădejde când vine vorba de cazări exotice, oferindu-mi pentru Amsterdam posibilitatea de a dormi pe o barcă. Prinsesem o rază din viitorul nebunesc imaginat pentru mine şi Delicioasa. Amsterdamul mi-a dovedit, însă, că un trai pe o barcă acostată nu e atât de nebunesc pe cât pare.

Canalele oraşului sunt împânzite de ambarcaţiuni transformate în locuinţe cochete, cu biblioteci mai mari decât beneficiază multe case pe pamânt. Ghivece cu diverse plante compun o grădinuţă pe ponton, accesorizată la rându-i cu măsuţe de exterior şi grătar.

De la barcă pâna în centru n-au fost mai mult de 1000 de paşi, pe care i-am călcat agale, prin oraşul întunecat, amânând parcă inevitabila întâlnire cu Red District. Pe drum m-am bucurat de drăgălăşenia clădirilor înalte, lipite ca într-o horă strânsă de-a lungul străzilor înguste, cu trei trepte de efect în faţa fiecărei uşi. Îmi erau familiare din Antilele Olandeze, însă aveau faţade mai impunătoare şi interioare mai nobile decât ce văzusem la sud de Ecuator.

Internet café-urile de pe vremuri româneşti sau coffee shops

Mirosul de câine de vânătoare mi-a adus la picioare şi primul coffee shop, semănând cu internet café-urile de pe vremuri. O încăpere mică, un băruleţ cu cele două meniuri la dispoziţia oricui vrea să le consulte, nişte tineri tolăniţi pe două canapele foste verzi, actualmente decolorate, fiecare în lumea lui. Primul contact cu piaţa legală a fost scurt şi la periferie, ca degetele încordate ale unui picior gol care testează apa fierbinte din cadă.

O domnişoară frumoasă şi tristă din Cartierul Roşu

Pe măsură ce m-am apropiat de epicentrul vieţii de noapte a Amsterdamului, lucrurile s-au schimbat. Următorul s-a prezentat ca o discotecă din anii ’90, cu lumină fosforescentă şi oglinzi neînrămate pe pereţi, printre rafturile cu băuturi. Gramul e gran: nimeni nu se încurcă cu furtişaguri de cântare minuscule, bucureştene. Afară, zumzetul mulţimii era din ce în ce mai puternic, semn că ceva important se întampla. Densitatea cap de vizitator pe metru pătrat creştea. M-am lăsat dusă de val în galantarul cu carne umană de sex feminin expusă în vitrine luminate cu neoane roşii. Un labirint întortocheat în care m-am pierdut naiv, până am ajuns într-un punct mort: o domnişoară frumoasă şi tristă. Am ieşit din Cartierul Roşu ameţită ca după o tură cu montagne-russe-ul, ca după o gâdileală împotriva voinţei mele.

Intelectuala din cafeneaua boemă

Mi-am tras sufletul în locul călduros pe care l-am căutat. O cafenea boemă, compusă din mai multe camere mici. Puteai sta pe nişte saltele groase sau pe băncuţe joase, tapiţate. Am băut cafea la ibric şi mi-am zâmbit cu o Morticia intelectuală, judecând dupa grosimea cărţii pe care

o ţinea în mână.

Barca m-a legănat imperceptibil

N-am auzit nici scârţâitul sforii frecându-se de ponton. În cameră abia puteau intra două persoane, iar paturile erau suprapuse. Am adormit brusc şi adânc.

A doua zi dimineaţă am băut cafeaua cu briza fluturându-mi părul. Soarele a pus coroana de smaralde pe fruntea Amsterdamului, dându-i sarmul unui rege tanar, proaspăt ras.

O R.-păpuşă acum nouă, mereu călătoare, visătoare