Sigur că ZARA avea un magazin online. De data aceasta, ştirea se bazează pe proximitate: ZARA a deschis magazinul online în România. Păpuşile s-au numărat printre primii 300 de cumpărători iar eu, Păpuşa-Olivia, vă spun că a fost pentru prima dată când am făcut online shopping ca la carte: pe ZARA online.
Pentru că am scris “ştire”, voi încerca să mă rezum la doar câteva paragrafe şi să comprim esenţialul:
– Selecţia este impresionantă, iar magazinul este structurat excelent, astfel încât mi-a fost uşor să aleg item-ul “want to have” rapid, datorită descrierii şi fotografiilor relevante.
– Putem alege livrare gratuită şi selecta un magazin ZARA unde să fie livrat produsul, apoi să-l ridicăm personal. Mai există varianta de shipping standard (19 lei) şi varianta expres (49 lei). Am ales shipping standard şi produsul a venit într-o zi şi jumătate.
– Preţurile sunt aceleaşi ca în magazinele fizice.
– Vreau să vă vorbesc şi despre ambalaj – produsul pe care l-am comandat, un sac-rucsac-geantă din piele naturală (499 lei), a venit într-o cutie elegantă, branduită fin, ce dezvăluia hârtia roşie în care stătea pe moale noul meu item cu tăieturi precise, realizate cu ajutorul laserului.
Mi s-a părut atât de simplă şi relaxantă această sesiune de shopping, încât mă gândesc să înlocuiesc inclusiv alegerea cadourilor şi, implicit, căutarea prin magazinele fizice, cu varianta pe care ne-o oferă, de la 1 aprilie, ZARA. Bine ai venit, bine te-am primit, îţi urăm să meargă smooth fiecare comandă şi relaţia cu fiecare client!
Cu drag,
O păpuşă care face online shopping